Jordan Peterson – 12 Reguli de viață
Psihanaliză , Psihologie / 8 May 2018

Una dintre cele mai influente și controversate personalități ale momentului, Peterson are peste 1 milion de abonați pe canalul său de YouTube și peste 50 de milioane de vizualizări, la clipurile sale, iar „12 Reguli de viață – Un antidot la haosul din jurul nostru” a devenit nr. 1 cea mai vândută carte pe site-ul Amazon.  „Stai drept și trage umerii înapoi”, „Compară-te cu cel ce erai tu în trecut, nu cu altcineva din prezent”, „Nu-ți lăsa copiii să facă lucruri care te vor enerva”, „Fă-ți ordine în propria casă înainte de a judeca lumea”, „Spune adevărul – sau cel puțin nu minți”, „Pornește de la premisa că s-ar putea ca persoana pe care o asculți să știe ceva ce tu nu știi”,  „Când întâlnești o pisică pe stradă, mângâi-o” sunt doar câteva dintre regulile propuse de autor, acestea reprezentând în opinia lui calea de a crea un echilibru în noi și în jurul nostru. Cu un stil foarte direct, surprinzător și cu mult umor, Peterson vorbește în „12 Reguli de viață” despre disciplină, libertate, aventură și responsabilitate, concentrând aceste concepte filosofice sub forma a 12 principii practice, cu un conținut profund. Lansată în America în ianuarie 2018, cartea va fi publicată la…

Cartea roşie – Carl Gustav Jung
Fără categorie , Psihanaliză / 6 September 2016

„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar nişte completări şi lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi mă inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi.” – C.G. Jung, 1957 Cartea poate fi comandata pe librarie.net.